joi, 22 noiembrie 2012

Onoare pentru toamnă


Semeţe,
crengile se revarsă şi totodată desperechează,
fruntaşă cu apa în picuri de armonie fulgerătoare.
Fiecare fior mă străpunge cu viteza luminii,
deşi ştim bine că simţirea e ca a unui ţurţure.
E ploaie.
E nesăţ de hiperbolă mortală.
Aşternuturile m-au lăsat de mult timp murdar,
să plec,
ca să-mi continui destăinuirea în taina existenţei mele poate nimfe.
De aceea, când e toamnă şi precipită,
scriu câteodata nişte figuraţii metaforice de o natură mistică...
astfel încât le şi uit sensul de prea multă profunzime în convoi.
Dar le pot reinterpreta atunci când voi fi sigură că o să plouă din nou,
ca pentru mine,
iar noaptea mă va înţelege îndeaproape...
Oare mă va păzi această căutare?
În poezie,
nu există căutare,
deci de aceea nici măcar nu-mi este semnalată...
Te aştept cu dor de cercetare-aprofundată, toamnă...

Un comentariu:

  1. Slavită să fie toamna cu ale ei minunății, dar va veni și iarna cu al ei covor de fulgi argintii...

    RăspundețiȘtergere