marți, 29 mai 2012

Discipulus est prioris posterior dies

Ziua urmatoare este invatacelul celei dinaintea sa. (Syrus)

Consider aceasta maxima latina intelepciune, o alinare si totodata un adevar. Poate de asta, aceasta ar fi esenta tamaduirii, la figurat spus - chiar adevarul. Adevarul despre noi si faptele noastre se afla in timp, in viitor. Realizam ce facem, cu fiecare zi devenim mai buni. Suprematia noastra este masurata maine si in nici un caz astazi. Astazi e timpul pentru invatat. Zilnic, noi, invatam, si fiecare secunda este de partea noastra. Maine ar putea fi si peste o secunda; dar exista invatacel impostor, si adevarat, cel impostor reprezentand delictul, adica minciuna, neadevarul. Invatacelul adevarat e negresit atunci cand este solicitat. Eu nici macar nu cred ca exista prezent. Pentru mine cel putin, nu exista. Adica toate trec atat de frenetic, incat nici nu ne mai dam seama; rasuna viitorul si se multiplica in trecut. Astfel, se ramane cu amintirile si visele, aspiratiile in zadar. E nativ ca noi, oamenii, sa gandim - maturizandu-ne. Timpul si experientele o fac. Nu-i complex sa astepti raspunsul a ceea ce esti, chiar dac-ar insemna sa treaca pana si un deceniu. Trece repede. Cate zile-avem, atatia invatacei posedam. Existenta noastra, a oamenilor, suntem si sunt elevii vietii. Cand gresim, regretam si reparam ori incercam doar, iar cand triumful ne e meritat, mergem mai departe alaturi de ceilalti, cu capul sus si demnitate.
Asadar, cred ca timpul le stie pe toate. Si Syrus a vrut sa sugereze asta. El ne schimba - timpul -, el ne dicteaza. Ca oameni, aplicam, in ciuda umbrei existentei noastre.




Opinia mea despre o maxima, la ora de latina, pentru care-am luat nota maxima!

miercuri, 23 mai 2012

Hei, blogul nu-i dus pe apa Jiului!

Inca mai sunt aici... Si nu stiu pentru cat timp. Cert e ca mi s-a cam luat dreptul de a naviga pe laptop, in orice scop, de orice natura, deoarece, il citez pe frate-miu: ,,Mai e atat de putin! (si gesticuleaza in aer cu degetele-i aratatoare cam 7 centimetri; da, chiar nu mai e mult) Nu te poti stradui si tu inca doua saptamani pana la orele adevarului? Examenul, Evaluarea Nationala, asta, capacitatea, ea e-n mainile tale, si cel mai important, viitorul tau. (se-nroseste)''. Discurs scurt si la obiect, adevarat, dar totusi nu prea ii dau dreptate in legatura cu pauza, relaxarea si navigatul pe net - suspendate. Orice om are nevoie de o pauza, si ma gandeam ca nu va fi mare diferenta daca-mi ia netul si invat sau daca nu mi-l ia si tot invat. Subliniez, gandeam, nu am avut curajul de a-i spune si asta. In rest, ma ajuta, ce pot sa zic?!
Bonusurile sunt cate o ora de stat pe internet, doar la lucrarile-n care iau nota maxima. Bun asa, acum cu ce ocazie credeti ca scriu aici? Asa, felicitati-ma!
Pe langa asta... Azi am dat teza la geografie. Profa e in 6 luni si am bagat de seama ca burtica ei (micuta/micutul) nu prea mi-a purtat noroc. Primesc hartia. Oscilatii, informatii stranse dar perforate, taieturi si neuroni macinati. Pan' la urma am scos-o la capat chiar in ultimele minute ... de pauza! (n-am avut-o, pentru ca am preferat sa nu las necompletata foita). Graviduta a prins un copiator, pac taiat, pac 1 din oficiu, pac acasa! Si-asa...
Si-asa, am luat un 10 la civica. Poeta din mine e inzapezita perioadele astea! Vedeti voi ce (va fac) va compun dupa 27 iunie!

joi, 17 mai 2012

Paralela si mediana

Mediana fiind pe un teritoriu... se cunoaste ca are un punct, are un rost. Sau cel putin, pare sa aiba. Eu, paralela, bineinteles. Astfel ma simt cand vorbesc cu un om. Din nu stiu ce motive, clare, subite, tulbure, nu ma simt eu atunci cand vorbesc. Eu ma simt eu atunci cand scriu, cand compun, cand tastez ce simt. Chiar cand am o oglinda in fata si orizontul de atins. Ca sa vezi; daca as vorbi cu tine acum, de exemplu, vinovat ori nevinovat fiind de te acuz, as avea impresia ca te holbezi ciudat la mine, ca bolborosesc cu peretii, ca sunt incoerenta, ca nu ma fac inteleasa, ca nu sunt si nici nu voi fi vreodata simpatizata sau acceptata. Nu ma pot exprima si nu pot spune asta receptorului, fiindca as mai avea impresia - din nou - ca as putea fi considerata o paranoica de succes. Si mi-e teama de reactii. Am fost prea tintuita intr-o sfera lipsita de ritm. Si totul din vina complexelor... ori, am nevoie de un psihiatru. Posibil sa merg prea departe, sunt extremista in gandire alteori. Sau poate nu sunt destul de apreciata. Sau poate nu imi recunosc adevaratele ,,valori'', ,,puteri''. Sunt doar eu si eu. Cine sa ma creada? Cine sa ma incurajeze, ia sub aripa lui? Oglinda de ce ma-ntelege? Si ea are ochi, gura, toata fizionomia. :) Ploaia de ce e atat de amabila, astfel incat sa putem colabora si asculta impreuna, una de cealalta? Oamenii sunt cruzi.

duminică, 13 mai 2012

Retorica


Ei, cu chitara poeme de leagăn îi cânţi acum
Şi o-adormi ca pe frunzişul din cuib
Să tresară ca prin vid, ca prin leagănul sfiit
Ca s-o conduci la tine-n incolorul pahar
Şi cu foc, cu jind, s-o bei, până 'ntr-un infinit.
Şi mai vezi imaculate stele-n trib,
Şi le numeri ud, ca un amorez
Parcă din abecedar
Gângurind circular...

Pleci acum, dar ţi-a fost milă
Până ai recunoscut...
Şi ţine minte ce-i spuneai
Cum că iubirea-i 'cea milă,
Iar ea, ca şi copilă, se-ntreba
-Oare poţi iubi din milă?-
Practic, retorica a devenit umilă...

Rugul meu, păciuitor şi iute, te-ndeamnă-
Să mai stai o poposită clipă, acustică,
Să n-o laşi a picta lacrimi sub convoiul alb
Sau în atmosferă,
Alb de tenul ei, dar rozaliu de materialul ei,
Cu flori ofilite de speranţe
Ca mai apoi, de armonie,
Pale armonii, ce se-ntind ordonate...
Asta prevestind urme de tine, încă atrofiate...


                                                                           ...

Petite piece

Ceva diferit.
,,Pure et simple, j'adore!''

Haha.

sâmbătă, 12 mai 2012

Natura. Schite. Picturi.

                                                  Parcul. Singura mea salvare!
                                                 Felinarul asta-mi tine mie ,,de cald'' noaptea.
                                                 Asta... de rece, vara, evident! Cosul verde a stricat poza.
                                                 Eram pe dig. Raul Ialomita si poduletul catre o alta lume!
                                                   Asta zici ca-i varianta. Dar nu. Doar o autostrada si denivelarea aia ca un deal, ce se numeste dig, pe care eram.
                                                E capul canicular si norisorii pufosi!
                                             Eu. Acneica cu falcute mari. N-am iesit bine.
                                                 Vorbareata piatra...
                                                      Splendoarea naturii.
                                              Am gene mari? Am! Oftica-te!
                                                    Sa trecem la plictiseli. Plictiseala te face artist!
                                                       Ochi perversi.
                                                      Alexandru. Scuze pentru gat, Alex!

                                                        OZN-uri!
                                                       Nud natural. Par aiurea. Plictiseala. Anorexie!
                                                                Adela.
                                                         Fantezie in hasura.
                                                         Ochi strambi, tristi, nereusiti. Haha.
                                                           Fantezie in hasura. II
                                                        O figura familiara.
                                                               Feminitate!
                                                         Naturalete... Pur si simplu o ador.
                                              Anorexie. Dar mi-a trebuit vreo 4 tipuri de creioane, niste vata, buricele degetelor si multe creioane de ceara inchise/sterse; chiar gumita de sters!
                                                Am primit -10 pe frumusetea asta.
                                                               Happy couple.
                                                           O draga persoana...
                                                        Ia ziceti, cu ce cocalar seamana?
                                                    Nu ma pricep la pictura. Riscul orei de desen, mna!
                                                        Oh, uitasem o domnisoara.
                                                          Tonuri iuti-apetisante!
                                                 Ca la mama acasa.
                                                         Tonuri pseudo-pale. Cam murdare ce-i drept.
                                                  Incercare de a-l imita pe Luchian.
                                                         Cu un compas, o linie si Tempera.
                                                              Bon appetite!
                             Nunta lui Calin file din poveste!
                                                Aam doaaar optispee aaaani.. suunt nebuuunn, si nuu am baaaani..
                            Invitatie la nunta.
                                                        Ren de plus.
                                                                Cute, huh?
                                                Ceva frumos.






miercuri, 9 mai 2012

Constatare inainte... devreme.

Oricand, oriunde, pot realiza ca sunt om. Teoretic. Dar de oricatul ala, habar n-am. Stiu ce voi fi si ce nu. Voi fi ceva fara de suflare, intre patru scanduri si un cui; si nu voi mai fi cu ei, cu voi. Nu voi mai fi tacuta, voi fi absentata in prelungire. Ma gandesc doar la ce o sa se intample cu mine, cum s-a intamplat cu ceilalti, iar la fiecare sfarsit de obicei funerar ma pun oarecum in locul ,,miluitului''. Chiar e miluit de se leapada de asta lume. Ideea e ca, si eu voi fi moarta! Toti vom fi, trebuie. Eu nu sunt nemuritoare. Si eu voi simti durere sau un vis amar, voi simti degerare, inghetare. Unii, bineinteles, oameni cu principii superficiale, spun ca nu e timpul pentru a ma gandi la asta. De ce? Cred ei, ca dupa doar 15 ani e imposibil sa ma duca mintea la asemenea ganduri. Sunt prea mica, ce naiba! Dar nu, nu exista asa ceva. Te gandesti de obicei cand e prea tarziu, si moartea te va invalui cu tot cu panica. Altfel luand-o din timp, precizam ce e si ce nu, ce tre' si ce nu, ce se va intampla si ce nu. Pui cap la cap totul. E ca si cand ai pune un plan fara o baza. Doar meditezi ceva secunde catre ce inseamna a fi om. A fi om inseamna a prelungi sirul de relativitati si principii. Inseamna a gandi fara sa iti placa (nu ma refeream la verb, ci la situatie), a vorbi fara a realiza, inseamna mult, multe, inseamna chiar totul. Cand esti om, esti totul si nimic. Ma pun in situatia de pieton care a facut bine ca a trecut pe verde. Am ajuns unde voiam. Si dureros e, cand inchid ochii, si stiu ce ma asteapta si ce va urma, ce se va intampla cu mine-n definitiv. Lumanari, cruci, necuvantatoare, poze esuate si ganduri catre ele ca spre simple hartii si nu sperante in a-mi gusta privirea PE VIU...

sâmbătă, 5 mai 2012

Cromatic de strasnic

Imi apun, usor, privirea
Impaciuitor si parca apusa
Peste de rau parerea scursa
Peste verde ca de fosfor
Si peste umbra de ganditor,
Pe-o banca zacand; chiar copila!
O privesc ca dinspre apus
Si realizez ca spre rasarit,
Pentru care, ma simt compus,
Inainte de apus
Un trup trudit, din doua construit.

Dar dinspre rasarit,
Incep a ma simti apus...
Apus si-ncet, cu un strain convertit,
C-o perna subtire de trandafir copilit,
Pentru a cere mila din san
Si tot sperante pietruite adun
Ca sa realizez topitul stapan
Dupa nehranitul instinct acetofan,
Iubirea la superlativul dintr-un turn...
Unde, m-ar vizita rozarica,
C-un accent pe primul ,,a'',
Pe un corp scurt, c-o briza romantica
Si plete-i in reflectii din safir...


The blower's daughter



Ahm... si cand graieste ,,I can't take my eyes off of you''... e magic, pur si simplu.
Nu consider ceva extraordinar piesa aceasta.
Are sclipire, asta-i clar, din vederea mea. Imi place.

vineri, 4 mai 2012

D-ale generalei.

Vad doar un cap si o ceafa inrosita de emotii, emotii de aproape licean, chiar o tabla trista, murdara, prafuita si totusi neagra, cu urme de burice ale degetelor transpirate, capodopere lucrate cu mare grija, migala si timiditate de catre piticii clasei a IV-a B, probabil la ora de matematica si ma-ntreb: mucosii fac cel mai mare multiplu comun dintr-a ultima clasa primara?! Sigur Edi cel voinic nu se va descurca, maica-sa-l stie si eu il vad impiedicat. Ar avea cu cine semana de eram verisori ori orice altceva.
Aceste lucruri erau nimicuri, de asemenea. Imi reindrept privirea. Incerc sa umilesc, prin non-prezenta si ignoranta mea, colectivul si tot ce-nseamna ,,copilandru'' cu buletin. Sa fim seriosi, nici inainte de un test nu se stapaneau? Panica era mare, intr-adevar, dar in loc de a repeta, noi chiuiam, bolboroseam si latram mai ceva ca la zoo. Desigur, ,,noi'' generalizand subit. M-am pierdut spre o noua directie. A, da, banca. O alta bucata, murdarita, de sila si poate ceva tus, semanand a creion din pricina varfului rupt din neatentie si repezeala, chiar de lacrimi, dar niciodata deranjata de vreun succes sau triumfare.
Doua coli albe; una pozitionata, pe care scria ,,numarul 2'' si cerintele parca lenese din cauza xeroxului care, parca, tot, si el, nu voia sa dam lucrarea, cu privire la razboiul de independenta si inutilitati precum combaterea trupelor pentru o banala religie care pana la urma era doar pura filozofie; alta coala, pe un unghi de 60 de grade, documentul realismului, mai cu frica, mai cu confuzii, scrisa in jumatate de ora. Prima pozitionata era cam pe 160 de grade. Interesant, nu? Bisectoarea era chiar pixul figurant... dar nu va spun a carui unghi. <ABC ori <DEF. Penarul... portofelul... posetuta, neagra si din ce in ce mai absenta. Caiet in ghiozdan, sticla cu H2O pe banca. Inovativa de mine s-ar fi gandit, off-topic, din plictiseala sau dorinta de exprimare, tot din plictiseala dar parca diferita, la a scrie cu markerul negru pe sticla cu apa o copiuta. Iar pentru a masca, deoarece sticla e opaca si plina de picaturi nevinovate, fierbinti de apa, sticla avand o forma cilindrica, tin mana in peretele spatelui celui din fata. Ati inteles tot, deci. Cat mai mic si cat mai sigur. Haha... care ar fi fost curajosul?! Alin, da, dar nu i-am impartasit povata. Mai departe, nu mai am fir, si nici film. Sau, film am, dar ,,film''... la naiba!

joi, 3 mai 2012

Cuvantu' nou, respectiv zilei!


Inconsecventa.

,,Esti o inconsecventa de un semestru incoace!, Stii ca mai e atat de putin? Te lasi pe ultima suta de metri?, Esti prea lenesa, prea delasatoare, dezinteresata si cu capul in nori!, Nu cred ca ajungi la Pedagogic sau LMF, poate pici la Arte...! (de parca Artele, in sinea tampilor lor, e un liceu devastant)''
Replici de genii.

Niste exprimari precare din partea incompetentilor mei profesori, carora cururile le ard din pricina examenului - Evaluarea Nationala -, in care incredere nu mai am si observ ca sentimentul e reciproc intr-un mod total ireal. (observi, INCONSECVENTA, INCOMPETENTILOR, IREAL, ordine alfabetiCA, CA doar, suntem la ora de limba romana, cu Batrancea!) Consider chiar nefolositoare adaugarile lor (poate au dreptate - dar exagerarea e inutila), imi aduc critici si cuvinte ce nu mi-au fost adresate niciodata. Regimul e: stimulezi creierul si vointa doar atacand. Mai sunt 5 saptamani si mai am putin si numar pana si zilele.
 Deci, te roog, inca o povara? Nu destul exista colectivul? S-au razvratit profii! Oare exista o secta elevi-profesori?