Trecut

Minciuni din zori de zi, văpaie pe fereastră.
Oameni schimbaţi, cu haine aruncate...
Stres din păr căzut, şi grămăjoare de albe
Nori vărsaţi în pungă, risipiţi pe căi ferate.
Amintiri ca un somn de lună, în scrumiere îndepărtate..
Ce noapte.
Aude? cât de căutate ...în cuvinte?
Toate mă alungă şi scald în deliruri
Un fel de pandantive cu cadrane aberante.
Şi cobor, dar iată
Îmi cade hârtia..
Al meu mat pigment de epidermă
Vă pierd, şi  pierd din mine.
Întâlnesc desene senzuale în coji de nuci
Aşezate pe supliciu, în mortuare tării..
Nu etil, ci roci.
Le sărut şi rog, să nu mă murdărească...
Am obosit să mă mai scutur
Dar le cer har, ca să pot desena şi eu goluri de fiinţe
Fără a mai fi şterse.
Trec la adorarea florilor...
Iar văd oameni.
Uit-un om din flori, alunecând spre spini
Un loc de lumină, să-i încălzească sângele..

Rostiri...Intalnire

,,Broderia de zi de decembrie care a dorit sa vina, a sosit. Si ieri a fost zi, si ieri a fost decembrie, dar acum eu sunt schimbata.. nu ma mai adresez nimanui. Sterg orice semn negru pe care il colorez in minte.
citeam parca pe circumvolutiuni frumuseti ce nu le intelegeam, pentru ca ma aflam pe o straina notorie. o gara.. mica, la fel ca fiinta mea, ca si puricele, care, din firimituri si timp, mai creste. eu cresteam doar in durere, o durere de teama si scenariu neizbutit. slabisem in acele momente, vlaguita. si slabirea obosise sa ma cutreiere.. nu, asta e doar un sablon, sunt cernele false! eram si eu navetista, o conduceam pe mama, pe fiecare drum ce inlantuia o legatura cu tata, ca-n sfarsit el sa piarda aceste calatorii. cursul meu e acum pentru asteptare. nu mai plec pentru o imbratisare, o ciocolata si granule la vrac. se anunta saliva, tremur, si neplacere patologica, inconstienta. o pareza neclara, iscusita de intelegere. o tulburare a bobocului de ghioc ... din mijloc de decembrie. cum se poate? ei bine.. soarele pentru el, soare, s-a aratat in decembrie.. n-are farmec un numar!
dar a fost 28 decembrie. am varsat cuvinte cu iz de lesin la inceput, dar m-a inteles imbratisandu-ma. iar ciufuleala mi-a imbratisat un pic simtul nou, cordial. am prins aripi astfel, aripi pentru nestiinta de a merge pe un drum exact. era un polei ce ne punea in incapabilitate, pe mine si Mihai. dar ne-am invartit in jurul peronului in trei sensuri, doar pentru a ajunge la gura de exhibitie a amalgamului de obsesii, potolirea sarmului unei anume pofte narcotice. ii trebuia o bricheta, domnule... doar atat. a achizitionat chibrit, si-a naruit tigara, a gustat-o. l-a patruns bine, astfel incat sa ii confunde simturile. probabil i-a trebuit.. s-a tinut scai de un nimic ireal, doar ca sa obtina un verset de carne din mine. dupa multe goluri, rasgoluri.. m-am eliberat de toata mizeria de complex si am lasat sa vada. sa vada obrajii calzi, narile reci care tremura cand rad, ochii mari, expresivi, fara de pace. sprancenele carcotase si buzele tindande a fi ascunse. urechile goale de suvitele cu tente roscovane, in splendoarea ne-pacatului, negauririi. eu nu port cercei...
a vazut ca nu pot sa vorbesc...
ne-am jucat cu simturile,
l-am prins de piept si nu i-am soptit,
dar chiar i-am zambit...
zambeam pentru ca zambea, ma hraneam cu impacarea ca el chiar zambeste cand ne privim. era o laolalta incalecare de imagini, de fericiri, de nazbatii libere in capataiul meu.
stiam ca are sa-mi lipseasca chinuiala aia de a scoate cateva vorbe, de a gasi un subiect dintre atatea oferite.. de frica, de fenomen. se prezenta ca unul, deoarece va urma sa ma nasca, sa-mi scoata acel zacamant starnitor. si sa omogenizeze timiditatea care ma sfasia si ma arunca pe trepte...
eram palida si plansa. cand pornise motorul autobuzului..simteam caldura din el.. apoi din ochi. apoi din unghii. strasnic, nu? ma trezesc ca i s-au udat buzele de lacrimi. ale mele erau, chiar de pe obraji. inca nu topisera asfaltul. dar urmau sa faca sa dispara aerul de parfum din palton. cat i-a placut..
aproape ca rad... dar mie?! nu poti realiza in acest moment, dar chiar in asta, cum e sa intalnesti o boemie cu o mireasma geamana. e cristalin..  cat de mult de potriveau, mai mult si decat noi insine. am fost plina de parfumul lui, parfumul acela rasuna in fiecare element viu din mine. vorbea cu celelalte vietati din juru-mi, pe ascuns. daca puteam sa-l mananc, o faceam.. stiam ca se regenera, cumva, chiar de eram nevoita sa il regasesc in cenusa prin cine stie ce vase de lut mumiice! noua ne e frica de asta.. dar cu adevarat mi-e neputinta in a asezona cuvintele cu ceea ce au insemnat saruturile pe frunte si pe par, pentru mine. si pe obraji. ar fi obscen din partea mea sa fac asta, m-as uri. ar fi prea putin, o insuficienta neapusa.''

• 
  
•