sâmbătă, 8 noiembrie 2014

8 noiembrie

Iară, plăpândul dor întunecat se perindă
La casa ei neînsemnată, cu stinghii de abanos!
Și promite iluzii de neșters, întâlniri suave
Să poată colinda urmele sufletelor din tindă.

O văd tresărind la fiecare pasăre-a nopții
Cum își ridică mătasea de pe glezne
Și îmi doresc să nu mai fiu absent
Dar încă sunt fidel născut morții...

Găsise un condei întrerupt de rugină
Care murise la prima atingere
Se încleștase în țărâna vioaie
Și descria molatic o poveste în surdină...

...iar umbra mea să ne mângâie onest copacul
Sub care ne întinam nocturn vocile pline de sudori
Revelația m-ar face să iubesc mormântul!
Să descânt și să alint, verbe-ale sufletului pudori.

Îmi doream ca pădurea să îți fie moașă
La prima cântare de înger lăuntric
Iar la ultima strigare de femeie, rămasă
Să închin prunc pământului sadornic...

Soarta mea de corb răsună de pe dealuri
Iar noaptea-ngreunată mă preface învățăcel
Să-i ofer întotdeauna rezoane de mister
Și multe ceasuri negre să se scalde-n falduri.

Privește-mă dincolo de piatra voluptuoasă
Și cheamă-te aproape de sensul vieții
Ca să-ți imaginezi o altă lume, castă
Unde trupurile nu zac în ploaia turburoasă.

Lasă-ți acum, părul să se încline, pe trupul alb
Pe obrajii perle, degetele sterpe
Pământul va prețui cum îngropi podoaba ta,
Iar gravura unui nor te va binecuvânta.

Un comentariu:

  1. Din negura neștiinței mă nasc și eu și-aștept cu nerăbdare să respir aerul tău...

    RăspundețiȘtergere